SI DA! TE-A INSELAT!

Pentru mine ... pentru tine!


Şi ţi-a căzut lumea în cap şi ai crezut că nu mai poţi respira şi nu mai poţi ieşi din vârtejul ameţitor care te-a cuprins trimiţându-te în adâncurile focurilor Iadului. Şi ai crezut că eşti cea mai blestemată femeie din lume şi că ai făcut cele mai mari greşeli, ori că nu le-ai făcut şi că Dumnezeu e rău şi se răzbună pe tine într-o pasă proastă ori într-o confuzie!
Ţi-ai pus mâinile pe creştetul capului  în disperata încercare de a-ţi proteja gândurile de izbiturile puternice ale acelor imaginare cărţi încărcate cu sfaturile înţelepte ale fiecărui om pe care l-ai întâlnit până acum în viaţă!
Mătuşa Ileana n-ar fi acceptat aşa ceva, pe mama n-ar fi înşelat-o niciodată, Sofronica, vecina de la doi l-ar fi castrat!
Baliverne!
Mătuşa Ileana dacă n-ar fi acceptat ar fi divorţat, mama poate a trecut prin asta, dar nu ţi-a spus-o, iar Sofronica de la doi nu şi-ar fi dorit să înfunde puşcăria aşa că, cel mai mult, i-ar fi dat un laxativ puternic pentru a se împăca cu situaţia şi a-şi rezolva frustrările timp de o săptămână cât, soţul adulterin, nu ar fi părăsit camera de baie!
Şi te-a înşelat!
Unii spun că e instinctul animalic dezvoltat în bărbaţi! Alţii spun că e ceva ce ai făcut tu greşit sau ceva ce n-ai făcut, şi cel mai des aud " dacă n-ai ştiut să-l ţii lângă ţine..."
Nu e nevoie de 20 de ani de şcoală terminaţi încununată de Magna Cum Laude pentru "a şti" să-l ţii, pe idiot, lângă ţine. Nu ai nevoie de nimic practic! Cea care a greşit NU EŞTI TU! Iar instinctul ăsta de care ei vorbesc pentru a părea mai puţin vinovaţi nu este absolut deloc animalic. Să-i trimitem, zic, dacă sunt atât de convinşi de lucrul acesta să-i întrebe pe giboni, lupi, elefanţi care se îndrăgostesc pe viaţă şi nu au instincte de aşa natură. Şi atunci să tragă ei concluzia ... cine să fie din regnul animal?
Ei , te-a înşelat pentru că părul celelilate era mai blond, avea sânii mai mari, fundul mai bombat şi, au crezut, că găsesc o comoară între piciorele-i lungi şi, atent epilate! E posibil ca, a două zi, când şi-a dat seama că e exact la fel să fi regretat, dar asta este unul dintre secretele cu care fiecare Adam moare, deci, nici în ruptul capului nu ţi-o va spune!
Te-a înşelat nu pentru că tu eşti imperfectă, ci pentru că el este! Te-a trădat nu pentru că eşti defectă,ci pentru că el gândeşte defect! A poftit la o altă femie nu pentru că tu eşti urâtă ,ci pentru că are nevoie urgentă de un oftalmolog!
Nu eşti datoare să accepţi asta decât dacă vrei!
Îi poţi pune ciocolax în ciorbă fără niciun fel de problemă! Te vei simţi mai bine? Eu zic că nu! Eu zic că-ţi va fi şi mai rău!
Urlă-ţi frustrarea şi furia pe care le simţi în momentul în care adevărul iese , timid, la lumină şi dă-i dezamăgirii frâu liber pentru că eşti om şi ai trăiri pe care nu trebuie să le sufoci ori să le ascunzi! Este foarte puţin important dacă-ţi trăieşti sentimentele în faţa lui, căci, acum, tu eşti cea importantă. Tu valorezi cât un multe de aur de obicei, şi asta înseamnă că-ţi dă dreptul să reactionezi aşa cum simţi!
Întoarce-te şi pleacă , dacă asta simţi, sau dă-i două palme, însă ai grijă ca intensitatea lor să nu fie sinonimă cu cele pe care sufletul le-a simţit când ţi-a spus că a făcut-o, căci, în acest caz, s-ar putea să-ţi doreşti să ierţi şi să nu mai ai pe cine!
Nu te răzbuna pe ea, Eva desuetă care a ridicat fustiţa întru interesul omului de lângă tine. Consideră că atât a putut face şi lasă soarta să învârtă roata n-o împinge tu pentru că rişti să ajungi la momentul dorit gata sleită de puteri şi să nu-i mai poţi transforma căpşorul rotund şi frumos într-unul de pudel! Evident sunt rea!
Te-a înşelat cu trupul şi cu sufletul? Pleacă! Dacă asta simţi fă-o! Nimeni nu-ţi poate pune pecete pe gânduri şi pe simţiri şi interiorul tău este infinit, nu-l lăsa îngrădit! Fă ceea ce simţi dar niciodată nu crede că eşti ceva mai puţin decât perfectă!
Pleacă sau rămâi!
Mintea îţi va spune să-i împachetezi boxerii şi să-l trimiţi la arătarea aceea întruchipată în femeie care ţi-a răpit fericirea, iar sufletul îţi va spune să-l mângâi, ca pe un copil, neajutorat pe creştet, pentru că, săracul, zic, atât a ştiut să facă! La un moment dat cele două vor face front comun şi-ţi vor dicta ceea ce trebuie să faci! Ascultă-le şi nu uita că nu el reprezintă fericirea ta, ci tu!
Tu eşti singura care te poate face fericită!
Te-a înşelat!? El este imperfectul vinovat, NU TU!

Trecut-au ani si ani de-atunci

Pentru mine ... pentru tine!




Amintire reprimată
Până mai azi îngheţată
Când în bancă m-aşezăm
Şi sârguincios scriam

Cred c-aveam vreo zece ani
Pe-atunci, nu aveam duşmani
Mama mă ducea cu ea
Când ,cu drag, ora preda

Erau clase de liceu
Nu erau de nasul meu
Dar scriam şi eu cu ei,
Parcurgând, cu greu, idei

Mă uităm în jurul meu,
Cu ochii cuprinşi de teamă
Nici nu mă gândeam că eu
Voi avea că prof, o mamă!

Timpul a trecut ca ieri
Au zburat iar primăveri
Nu mai sunt copil senin
Acum de toţi rămân străin

S-aş întoarce Doamne timpul,
Deşi ştiu că nu mai pot
S-aş scrie-n ultima bancă
Învăţând din toate, tot!

La sfarsitul infinitului

Mi-e dor de dorul ce m-apasă
Mi-e cald, mi-e frig,
Mi-e infinit delir
Mi-e sete de frenetic, pasiune
Mi-e silă de privirea în sictir
Mi-e sufletul bătut în cuie
Mi-e sete de veninul ce-l transmiţi
Mi-e dor de viaţă şi de pasiune
Mă dore şi trăirea ce-o înghiiţi
Mi-e clipă îngheţată-n nefiinţă
Mi-e jale, mi-e simţire şi de dor
Mi-e lacrimă de plumb şi chinuită
Mi-e groaznic când văd cât ţi-e de uşor
Mi-e gol şi golul devine tenebru
Mi-e sete de simţire şi trăiri
Mi-e fum de cancer de la o ţigară
Mi-e teamă de iubire şi suspin
Mi-e lene să privesc la zi de mâine
Mi-e silă de silinţa şi morbid
Mi-e sete de dorinţa de o pâine
Mi-e ciudă pe comportamentul cel sordid
Mi-e trupul plin de sentimente false
Mi-e palidă ziua de ieri
Mi-e sete de impunătoare farse
Mi-e viaţă-n ochii cu care mai sper
Mi-e jale de dorinţa ta pustie
Mi-e groază să privesc în infinit
Mi-e greaţă-n dimineaţă cea târzie
Mi-e dor de adevărul cel scobit!

Şi mă îndrept acum spre tine moarte
Hai ia-mă-n braţe alintându-mă
Închid încet a vieţii mele carte
Şi-ţi simt recile buze sarutându-mă!

Cauta in mine ceea ce n-ai vazut in altele...

 

Îmbrăţişează-mă! Îmi place atât de tare cum mă afund în braţele tale! Cum mă mângâie respiraţia cu arome de papaya şi cum, catifeaua pielii mă îmbracă în prinţesă!

 Ţine-mă de mână! Ador să simt atingerea cu petale de tradafiri care-mi învăluie până şi sufletul în mantie de miere parfumată cu lavandă!

Sărută-mi fruntea! Iubesc să trec prin Rai şi prin Iad când îţi simt buzele moi pe tamplele ce picură iubire !

Caută-mi inima unde a fost îngropată de atâta răutate şi de unde nu mai poate să iasă!

Rupe-mi blestemata asta de tacere suferindă cu şoapta ce emană speranţa mentolată!

Iubeşte-mi trupul pustiit de dor şi neglijat de timp şi gânduri!

Ia-mi sufletul în mână şi cântă-i o baladă pentru a fi resuscitat şi a mai primi o gură de aer proaspăt!

Caută-mi simţirile scormonind în cenuşa adunată în mine, scoate-le la lumină şi dansaţi un vals vienez!

Nu-ţi cer să mă adori, doar iubeşte-mă!

Oricat de greu iti e ... SPUNE-I!

                   Dragă cititorule,
Mi-e greu să spun câte sentimente se ascund în sufletul unui om. De-ar fi să le pun în ordine alfabetică , cred că şi eternitatea, ar fi prea mică pentru a le cuprinde.
E ciudat cum stai de vorbă cu tine şi conştientizezi că de fapt eşti un străin ,complet străin de tine, de ceea ce simţi, de ceea ce gândeşti şi de cuvintele care-ţi părăsesc mintea şi inima şi se aştern pe un colţ îngălbenit de hârtie, tot parte din tine.
De obicei dramele sufletului sunt legate de iubire. De ce un EL sau o EA, icoane ale fiecăruia dintre noi, a ales să fie altfel, altcumva, al altcuiva sau pentru altcineva? Şi urma lui/ei e în interior, şi plângem şi tăiem sufletul în bucăţi pentru ca, tot noi, apoi să-l coasem şi tot noi să suferim. De ce nu suferă altcineva pentru noi?
S-apoi care-i faza cu zâmbetul acela pe care-l afişezi de fiecare dată când îl sau o vezi deşi pe dinăuntru eşti praf de puşcă gata să explodeze?
Cică arată-i că zâmbeşti că să creadă că îţi e bine!
Numai un idiot ar putea crede că te doare în buzunarul de la spate de el după ce ai petrecut o perioada îndelungată la braţu-i.
Am trăit şi eu, şi iată un lucru pe care nu l-am spus nimănui, o poveste din asta scurtă şi puerilă care m-a marcat şi peste care, greu cred că pot trece de-oi putea cândva, în care am aplicat treaba asta cu zâmbeşte a prost că să vadă că îţi e bine.
Îmi era bine pe dracu! Îmi venea să alerg după el şi să-i cad în genunchi, să-l rog că pe Dumnezeu să nu plece, deşi, şi dac-o făceam ştiam că la fel va trage cortina şi se va îndepărta. Ciudat şi inimaginabil de dureros este faptul că, doar el a tras cortina, şi că, în sufletul meu, undeva acolo înca aripile alea albe, frumoase, pure, încărcate cu tot ce credeţi voi, cei care citiţi acum asta, că poate fi mai bun, încă există! El a tras cortina şi eu n-am avut răbdare să se sedimenteze pământul peste sâmburele acela atât de dureros care trebuia să rămână în pământ şi l-am dezgolit.
Ei! Nu! N-a murit! Ba dimpotrivă a încolţit şi a devenit din ce în ce mai viu transformându-se într-o magică floare a pasiunii nebune ce nu poate fi tratată cu nicio medicaţie cunoscută sau ce urmează a fi descoperită în câteva sute de ani de acum încolo.
A rămas acolo, undeva, în adâncul unui suflet mistuit de atâtea ori de flăcări încât, greu, poate imposibil va fi, să se mai construiască ceva, în cel mai ciudat mod în care totul se transformă în cenuşă şi rămâne verde, înfloritoare, glorioasă planta asta rodită din sâmburele ăla pe care l-am urât şi l-am iubit de atâtea ori încât nici eu nu-mi mai dau seama ce simt.
Ce-mi dau seama e că şi acum, la câţiva ani buni distanţă, când vieţile noastre şi-au urmat, fiecare cursu-i predestinat, când privesc în ochii minunii vieţii mele, fetiţa pentru care aş muta lumea, aş întoarce-o cu susul în jos şi-aş scutura-o de tot ce e rău, îl văd. Şi când îl văd simt că ochii vor să elibereze lacrimile trimise de sufletul sufocat de ele doar la gândul că el poate fi acolo, undeva şi-i las.
Anii au trecut, atât de grei, peste mine încât mi-am dat seama că prostia aceea cu zâmbetul tâmp rămâne o prostie pentru că ,orb trebuie să fie, să nu vadă că zâmbetul este strâmb şi amar şi să nu-şi dea seama de muntele de suferinţă ascunsă în spatele-i!
Nu! Spune-i că te doare! Spune-i că ţi-e dor! Spune-i că-ţi lipseşte , chiar la zece ani de când nu mai este lângă tine, dacă simţi asta! Adevărul te va elibera şi sufletul va recăpăta strălucirea aceea atât de necesară pentru a continua să respire!
Nu te lăsa îngropată în lacrimi! Nu te lăsa sufocată sub un bolovan de sentimente repirmate! Nu lăsa regretele să-ţi macine sufletul şi interiorul tot până în momentul în care, nemaiavând loc în tine, ţi se vor citi pe chip! Spune-i!
Sună ciudat?
Şi pentu mine a fost până în momentul în care mi-am dat seama că recunoaşterea mea ca , exact ceea ce sunt, mi-a adus eliberare sufletească! Cel puţin într-o oarecare măsură, căci, dacă la vederea-i ochii se umplu de lacrimi îi las să plângă! În definitiv ochii spun povestea unei guri mute, iar lacrimile ne spală păcatele!
 
Citeşti asta? Şi dacă o citeşti, te recunoşti?


Te îmbrăţişez cu aripi de înger ...

PERFECT SI PERFECTE

Am căutat perfecţiunea într-un strop de ceară topită şi am aflat că e lacrima pe care Dumnezeu o trimite în Iadul ce-o transformă-n vâlvătaia minţii ce nu poate cuprinde în ea minunea tenebroasă şi, totuşi, orbitor de frumoasă a ei.
Am căutat perfecţiunea în zeci de vieţi anterioare şi-am găsit-o-n visul care însufleţeşte nopţile acide şi lipsite de frumos!
Am căutat perfecţiunea în zâne, june, fantome tomnatice ale oricărei trăiri şi am găsit-o-n ochii clari şi sinceri ai unui copli cerând o îngheţată!
Perfecţiunea e în noi?

Pentru suflete si suflet!!!!!

Pentru sufletele ce se zbat!
Pentru sufletele care înving!
Pentru sufletele ce se încăpăţânează să se lipească la loc din nou şi din nou!
Pentru sufletul meu şi pentru sufletul TĂU!