Dragă cititorule,
Mi-e greu să spun câte sentimente se ascund în sufletul unui om. De-ar fi să le pun în ordine alfabetică , cred că şi eternitatea, ar fi prea mică pentru a le cuprinde.
E ciudat cum stai de vorbă cu tine şi conştientizezi că de fapt eşti un străin ,complet străin de tine, de ceea ce simţi, de ceea ce gândeşti şi de cuvintele care-ţi părăsesc mintea şi inima şi se aştern pe un colţ îngălbenit de hârtie, tot parte din tine.
De obicei dramele sufletului sunt legate de iubire. De ce un EL sau o EA, icoane ale fiecăruia dintre noi, a ales să fie altfel, altcumva, al altcuiva sau pentru altcineva? Şi urma lui/ei e în interior, şi plângem şi tăiem sufletul în bucăţi pentru ca, tot noi, apoi să-l coasem şi tot noi să suferim. De ce nu suferă altcineva pentru noi?
S-apoi care-i faza cu zâmbetul acela pe care-l afişezi de fiecare dată când îl sau o vezi deşi pe dinăuntru eşti praf de puşcă gata să explodeze?
Cică arată-i că zâmbeşti că să creadă că îţi e bine!
Numai un idiot ar putea crede că te doare în buzunarul de la spate de el după ce ai petrecut o perioada îndelungată la braţu-i.
Am trăit şi eu, şi iată un lucru pe care nu l-am spus nimănui, o poveste din asta scurtă şi puerilă care m-a marcat şi peste care, greu cred că pot trece de-oi putea cândva, în care am aplicat treaba asta cu zâmbeşte a prost că să vadă că îţi e bine.
Îmi era bine pe dracu! Îmi venea să alerg după el şi să-i cad în genunchi, să-l rog că pe Dumnezeu să nu plece, deşi, şi dac-o făceam ştiam că la fel va trage cortina şi se va îndepărta. Ciudat şi inimaginabil de dureros este faptul că, doar el a tras cortina, şi că, în sufletul meu, undeva acolo înca aripile alea albe, frumoase, pure, încărcate cu tot ce credeţi voi, cei care citiţi acum asta, că poate fi mai bun, încă există! El a tras cortina şi eu n-am avut răbdare să se sedimenteze pământul peste sâmburele acela atât de dureros care trebuia să rămână în pământ şi l-am dezgolit.
Ei! Nu! N-a murit! Ba dimpotrivă a încolţit şi a devenit din ce în ce mai viu transformându-se într-o magică floare a pasiunii nebune ce nu poate fi tratată cu nicio medicaţie cunoscută sau ce urmează a fi descoperită în câteva sute de ani de acum încolo.
A rămas acolo, undeva, în adâncul unui suflet mistuit de atâtea ori de flăcări încât, greu, poate imposibil va fi, să se mai construiască ceva, în cel mai ciudat mod în care totul se transformă în cenuşă şi rămâne verde, înfloritoare, glorioasă planta asta rodită din sâmburele ăla pe care l-am urât şi l-am iubit de atâtea ori încât nici eu nu-mi mai dau seama ce simt.
Ce-mi dau seama e că şi acum, la câţiva ani buni distanţă, când vieţile noastre şi-au urmat, fiecare cursu-i predestinat, când privesc în ochii minunii vieţii mele, fetiţa pentru care aş muta lumea, aş întoarce-o cu susul în jos şi-aş scutura-o de tot ce e rău, îl văd. Şi când îl văd simt că ochii vor să elibereze lacrimile trimise de sufletul sufocat de ele doar la gândul că el poate fi acolo, undeva şi-i las.
Anii au trecut, atât de grei, peste mine încât mi-am dat seama că prostia aceea cu zâmbetul tâmp rămâne o prostie pentru că ,orb trebuie să fie, să nu vadă că zâmbetul este strâmb şi amar şi să nu-şi dea seama de muntele de suferinţă ascunsă în spatele-i!
Nu! Spune-i că te doare! Spune-i că ţi-e dor! Spune-i că-ţi lipseşte , chiar la zece ani de când nu mai este lângă tine, dacă simţi asta! Adevărul te va elibera şi sufletul va recăpăta strălucirea aceea atât de necesară pentru a continua să respire!
Nu te lăsa îngropată în lacrimi! Nu te lăsa sufocată sub un bolovan de sentimente repirmate! Nu lăsa regretele să-ţi macine sufletul şi interiorul tot până în momentul în care, nemaiavând loc în tine, ţi se vor citi pe chip!
Spune-i!Sună ciudat?
Şi pentu mine a fost până în momentul în care mi-am dat seama că recunoaşterea mea ca , exact ceea ce sunt, mi-a adus eliberare sufletească! Cel puţin într-o oarecare măsură, căci, dacă la vederea-i ochii se umplu de lacrimi îi las să plângă!
În definitiv ochii spun povestea unei guri mute, iar lacrimile ne spală păcatele!
Citeşti asta? Şi dacă o citeşti, te recunoşti?
Te îmbrăţişez cu aripi de înger ...
