Oricat de greu iti e ... SPUNE-I!

                   Dragă cititorule,
Mi-e greu să spun câte sentimente se ascund în sufletul unui om. De-ar fi să le pun în ordine alfabetică , cred că şi eternitatea, ar fi prea mică pentru a le cuprinde.
E ciudat cum stai de vorbă cu tine şi conştientizezi că de fapt eşti un străin ,complet străin de tine, de ceea ce simţi, de ceea ce gândeşti şi de cuvintele care-ţi părăsesc mintea şi inima şi se aştern pe un colţ îngălbenit de hârtie, tot parte din tine.
De obicei dramele sufletului sunt legate de iubire. De ce un EL sau o EA, icoane ale fiecăruia dintre noi, a ales să fie altfel, altcumva, al altcuiva sau pentru altcineva? Şi urma lui/ei e în interior, şi plângem şi tăiem sufletul în bucăţi pentru ca, tot noi, apoi să-l coasem şi tot noi să suferim. De ce nu suferă altcineva pentru noi?
S-apoi care-i faza cu zâmbetul acela pe care-l afişezi de fiecare dată când îl sau o vezi deşi pe dinăuntru eşti praf de puşcă gata să explodeze?
Cică arată-i că zâmbeşti că să creadă că îţi e bine!
Numai un idiot ar putea crede că te doare în buzunarul de la spate de el după ce ai petrecut o perioada îndelungată la braţu-i.
Am trăit şi eu, şi iată un lucru pe care nu l-am spus nimănui, o poveste din asta scurtă şi puerilă care m-a marcat şi peste care, greu cred că pot trece de-oi putea cândva, în care am aplicat treaba asta cu zâmbeşte a prost că să vadă că îţi e bine.
Îmi era bine pe dracu! Îmi venea să alerg după el şi să-i cad în genunchi, să-l rog că pe Dumnezeu să nu plece, deşi, şi dac-o făceam ştiam că la fel va trage cortina şi se va îndepărta. Ciudat şi inimaginabil de dureros este faptul că, doar el a tras cortina, şi că, în sufletul meu, undeva acolo înca aripile alea albe, frumoase, pure, încărcate cu tot ce credeţi voi, cei care citiţi acum asta, că poate fi mai bun, încă există! El a tras cortina şi eu n-am avut răbdare să se sedimenteze pământul peste sâmburele acela atât de dureros care trebuia să rămână în pământ şi l-am dezgolit.
Ei! Nu! N-a murit! Ba dimpotrivă a încolţit şi a devenit din ce în ce mai viu transformându-se într-o magică floare a pasiunii nebune ce nu poate fi tratată cu nicio medicaţie cunoscută sau ce urmează a fi descoperită în câteva sute de ani de acum încolo.
A rămas acolo, undeva, în adâncul unui suflet mistuit de atâtea ori de flăcări încât, greu, poate imposibil va fi, să se mai construiască ceva, în cel mai ciudat mod în care totul se transformă în cenuşă şi rămâne verde, înfloritoare, glorioasă planta asta rodită din sâmburele ăla pe care l-am urât şi l-am iubit de atâtea ori încât nici eu nu-mi mai dau seama ce simt.
Ce-mi dau seama e că şi acum, la câţiva ani buni distanţă, când vieţile noastre şi-au urmat, fiecare cursu-i predestinat, când privesc în ochii minunii vieţii mele, fetiţa pentru care aş muta lumea, aş întoarce-o cu susul în jos şi-aş scutura-o de tot ce e rău, îl văd. Şi când îl văd simt că ochii vor să elibereze lacrimile trimise de sufletul sufocat de ele doar la gândul că el poate fi acolo, undeva şi-i las.
Anii au trecut, atât de grei, peste mine încât mi-am dat seama că prostia aceea cu zâmbetul tâmp rămâne o prostie pentru că ,orb trebuie să fie, să nu vadă că zâmbetul este strâmb şi amar şi să nu-şi dea seama de muntele de suferinţă ascunsă în spatele-i!
Nu! Spune-i că te doare! Spune-i că ţi-e dor! Spune-i că-ţi lipseşte , chiar la zece ani de când nu mai este lângă tine, dacă simţi asta! Adevărul te va elibera şi sufletul va recăpăta strălucirea aceea atât de necesară pentru a continua să respire!
Nu te lăsa îngropată în lacrimi! Nu te lăsa sufocată sub un bolovan de sentimente repirmate! Nu lăsa regretele să-ţi macine sufletul şi interiorul tot până în momentul în care, nemaiavând loc în tine, ţi se vor citi pe chip! Spune-i!
Sună ciudat?
Şi pentu mine a fost până în momentul în care mi-am dat seama că recunoaşterea mea ca , exact ceea ce sunt, mi-a adus eliberare sufletească! Cel puţin într-o oarecare măsură, căci, dacă la vederea-i ochii se umplu de lacrimi îi las să plângă! În definitiv ochii spun povestea unei guri mute, iar lacrimile ne spală păcatele!
 
Citeşti asta? Şi dacă o citeşti, te recunoşti?


Te îmbrăţişez cu aripi de înger ...

PERFECT SI PERFECTE

Am căutat perfecţiunea într-un strop de ceară topită şi am aflat că e lacrima pe care Dumnezeu o trimite în Iadul ce-o transformă-n vâlvătaia minţii ce nu poate cuprinde în ea minunea tenebroasă şi, totuşi, orbitor de frumoasă a ei.
Am căutat perfecţiunea în zeci de vieţi anterioare şi-am găsit-o-n visul care însufleţeşte nopţile acide şi lipsite de frumos!
Am căutat perfecţiunea în zâne, june, fantome tomnatice ale oricărei trăiri şi am găsit-o-n ochii clari şi sinceri ai unui copli cerând o îngheţată!
Perfecţiunea e în noi?

Pentru suflete si suflet!!!!!

Pentru sufletele ce se zbat!
Pentru sufletele care înving!
Pentru sufletele ce se încăpăţânează să se lipească la loc din nou şi din nou!
Pentru sufletul meu şi pentru sufletul TĂU!

O poveste despre SUGE-O RAMONA, a lui Andrei Ciobanu ( ori la bal ori la spital)

Trăit-am "fratiuer"30j de ani degeaba,! Ce mai chin şi ce mai jale. De asta am strâns eu din dinţi până mi-am rupt două masele şi mi-a căzut şi o plombă ( cei ce mă cunosc deja ştiu stilul caracteristic, iar pe cei care încă nu ştiu în ce ape se scaldă îi rog respectuos să se abţină, sar'mna ) până am zis : gata nenică, o citim pe Ramona. Drept urmare la 24 de ore de la această decizie radicală a vieţii mele, mallul familiei tale şi-a onorat promisiunea de a livra o Ramona virgină, curată şi sigilată. Deci Flavio, Suge-o scrie pe tine! Hai că aţi râs destul sau v-aţi propus să o sunaţi pe mama să-i spuneţi că mă droghez cu vreo lavabilă neapărat de culoare roz, aşa că vă curm suferinţa şi vă spun că este vorba despre "Suge-o, Ramona!", cartea lui Andrei Ciobanu.

Aha! DA! Ştiu! Cine e Andrei Ciobanu? Păi decât să stau să vă povestesc ce am aflat şi eu not so long ago, înafară de faptul că e staţia meteo din band-ul pe care îl formează cu Sergiu şi asta în sensul că dacă-şi dă interesul îl gâdilă pe Sfântu Petru în talpă, deci Sergiu e un fericit muritor,căci, de, Sfântu Petru gâdilat fiind, scutură norii, reuşeşte liniştit să deschidă umbrela din momentul în care Andrei îl anunţă faptul că a început să plouă, daţi un search în Wikipedia asta mondenă numită cartea cu mutre şi citiţi voi pe îndelete ce mai scrie omul!

Trebuie să recunosc faptul că păcătuisem cu vreo trei seri înainte în online direct cu vreo 11 capitole din prima parte ceea ce mi-a spus clar în mare, în ce fel e scrisă şi editată cartea, ce vrea să însemne şi dacă (pentru mine SUBLINIEZ) merită citită.. Repercursiunea o ştiţi deja.

Bineînţeles că reiau lectura de unde o lăsasem în online gândind că citesc un capitol şi las cartea din mână.
Aveţi prezent în minte momentul ăla în care spui, închid ochii numai pentru 5 minute şi te trezeşti după 7 ore? Eh aşa m-am trezit eu la ora 20 realizând faptul că începusem la ora 17 să citesc "un capitol" al cărţii. Şi NU, spre dezamăgirea unora ,nu-s retardă deci am stors 159 de pagini pe nerăsuflate. Zic stors pentru că efectiv am citit fără pauză.

Măi, o carte bună e aia care-ţi cufundă bucătăria în fumul gros cauzat de oul ăla prăjit uitat acum 45 de minute în tigaia cu ulei încins, e aia ce-ţi umple baia de spumă ce iese valuri din maşina de spălat şi constaţi că ea (spuma) ajunge să-ţi gâdile tălpile tolănite în patul din dormitorul în care citeşti şi e aia ce-ţi umple iubitul/soţul de sentimentul acela extrem de plăcut ,extatic chiar,tradus în nevoia nebună de a te strangula şi a te face dispărută fără urmă căci are stomacul gol,hainele şifonate,casa complet cu susul în jos ,iar tu nu te opreşti din citit. "Suge-o, Ramona!" e a dracului de bine scrisă. Gramatical,ortoepic, stlistic ipecabila! Titlurile comparative frapează prin acurateţe şi (culmea) un nivel mai ridicat de cultură decât te aşteptai să aibă un puşti de 25 de ani care foloseşte atât de nonşalant partea aceea pentru care, când te enervezi îi spui soţului că ai fost nevoită să iei tot porcul, în scriere şi gândire mă refer ,căci fizic vă vine natural, să-i spun "falus" căci altfel jumătate din cei ce acum citesc asta chiar o vor suna pe mama să o întrebe unde am absolvit Universitatea de Pornografie şi Moravuri Uşoare.

Cei ce ştiţi cam ce-mi poate capul şi acei 2 dintre dvs( din care una este mama) care au în bibliotecă publicaţiile mele ştiţi şi că n-am nicio treaba cu partea umoristică din nimic, nu sunt fan râs precum fetele tâmpe ale lui Bacovia la ploaie şi mi-am pierdut fără drept de apel antrenamentul în a face pe cineva să zâmbească ( mai puţin în episodul în care cineva-ul crede că râde de mine şi nu cu mine până când îşi dă seama că e un mare bou, încununat cu prostie peste poate şi tace subit), dar am râs. Chiar am râs copios la câteva faze, ceea ce greu şi rar se întâmplă.

Am remarcat o frumoasă combinaţie între umorul tâmp al unui adolescent frustrat şi umorul deja oarecum maturului Andrei care are capacitatea de a face mişto de propria persoană fără să denote falsitate.

Închid cartea şi încep să gândesc.

Titlul este pe cât de intrigant pe atât de sugestiv şi triază nonşalant publicul. Drăguţ este că "pudicii/cele" cumpără cartea asta ca şi cum viaţa lor ar depinde de ea şi o reinventează ascunzând-o sub coperta unui Kant sau a unui Platon şi citind cu nesaţ.Vorbind de titlu: strategia de marketing a unui neuron deşteptat exact în momentul propice care triază instantaneu publicul ( şi de data asta în sensul bun).
E o promiscuitate de-o inteligenţă dulce amăruie transpusă în scriitura puştanului ăstuia aidoma nisipurilor mişcătoare sau a Fetei Morgana ( aia din deşert nu aia cu armata) în mrejele căreia odată intrat te abandonezi întru totul.
Aveţi curaj să cumpăraţi cartea să citiţi 2 pagini? Ei?

Ce mi se pare de râs trist de această dată este expresia omniprezentă a fiecărei Eva în parte care în rochiţa ei de un roşu sângeriu ce-ţi joacă imaginaţia pe degete, cu fundul ei perfect,ferm, simetric,bombat de ar face-o pe JLo să plângă în pumni ( cu faţa în pumni nu în timp ce primeşte pumni de la cineva, a naibii limba română), cu sânii obraznici ce te îndeamnă să visezi la o plajă la fel de goală cum ai vrea tu să fie ea atunci, cu buze senzuale şi şuviţe rebele aşezate perfect peste sfârcurile alea obraznice şi care spune :
"- Ce CĂCAT faci?"
Adică el, Andrei,expune trupuri de zeiţă transformate în temple în care orice bărbat, repet ORICE BĂRBAT şi-ar dori să se închine ,dar le încuie uşile punându-le expresia asta în gură (există şi intenţii non-pornografice în România lui 2016, de ce arătaţi de parcă acum aţi aflat că Moş Crăciun nu există?) şi pare a spune mascat "Frate, era bestială, dar e numai şi numai a mea" căci pare că orice Afrodită păleşte în lumina unui sincer " ei căcat".

Frumoasă mişcarea de du-te vino a sentimentelor aruncate în neantul tumultos al vieţii de licean şi recuperate după un chinuitor incendiu ce mistuie până şi ultimul Mephist din străfundurile Iadului. O uşoară paranoia în ceea ce o priveşte,dar o punem pe seama hormonilor aflaţi în extreme , fie graşi,cu barbă şi cufundaţi în sucul acela ce pare că netezeşte monede dar lasă colţuri ascuţite trăirilor ,dar şi în shoturi,beri,vodka,ori prea regulaţi în paturi străine sau mult prea cunoscute,ori băi publice. Şi aici orgoliul lui Andrei urlă de-a dreptul în paragraful în care scrie ( cu ruşine,dar nu am cartea în faţă, deci reproduc din neuronul ocupat deja etern cu această informaţie) "Mai tare, mă ruga ea în mod respectuos".
Goddamn! Am spus eu că am trăit 30 degeaba,căci încă n-am văzut femeie în culmea pasiunii să roage un bărbat să whatever în mod respectuos. Parcă simt o uşoară nevoie să plâng :-)).

M-am ofticat teribil ( da! ştiu că de oftică se moare, ete na ce noutate) în momentul Carla.

Păi cum să nu empatizez când am aruncat un dulap (cu totul) de haine care nu mă mai încap şi am stat în depresie profundă de atunci până.n secunda asta sfântă , şi au trecut 4 ani de atunci, şi da îmi plimb şuncile de colo colo ,şi da mă lamentez şi mă victimizez şi da mai pap un burger ( aşa că tot scrie Andrei că nu-i plac femeile care spun că sunt grase,dar nu fac nimic în ceea ce priveşte acest lucru) şi da mi-aş deschide o shaormerie personală şi da sunt obeză ( am 60j de kg la 170 cm aşa ceva e imposibil ) :-)). E clar că exagerez uşor,dar frate, să descrii o fată ca pe o balenă eşuată sau ca pe Malul Dunării...pe bune??? Păi mânca-ţi-aş talentu' tău ( a sunt şi ţigancă dacă am uitat să specific ...n.am nimic cu etnina rromă sokeres bahtalo) tu eşti mămică vreun anorexic, ce să zic, şi plus de asta, cum să descrii o femeie drept MALUL DUNĂRII???? Păi fata ,îndrăgostită de tine fiind, este cât se piate de normal că se îngraşă cu fiecare secundă. Dragostea îngraşă stimaţi domni ( Nu! Eu m.am îngrăşat pentru că am mâncat atât tot). Deci aici scădem un punct. E defect de profesie, nu mă pot abţine.
Mai scădem un punct la scena crâşmei ,pardon a clubului din Constanţa în care ,Andrei,ajunge să cânte pentru prima oară în public o manea.
Scriitura este magnifică, dar doar ca scriitură. Imaginea împământenită în imaginaţia-i bogată, aceea a fetei îmbrăcată în rochie neagră,mulată,scurtă şi totuşi elegantă şi a propriei persoane în fracul acela ce impune maxim de respect ,cântând "mi.aş da viaţa pentru tine" în ritmuri orientale de o coloratură maronie,deci manelomana este un oximoron ce poate fi acceptat numai de amorul artei.

Plus, mare plus , pentru titlurile şi linkurile unor piese muzicale extrem de bine gândite care te transpun în atmosferă, făcându-te parte a poveştii, parte integrantă şi uneori transformându-te, pe tine,cel care citeşti în personaj principal.
Mare plus pentru codurile inserate, la fel de strategic, pe tot parcursul cărţii, ce-ţi înfăţişează lumea sufletului unui copil ce PARE a se maturiza pe măsură ce scrie cartea.
Mare plus pentru atitudinea lui Andrei şi îndemnul de bun simţ ce apare pe pagina personală " cei care au respect pentru munca mea şi doresc să cumpere cartea,deşi o foarte mare parte poate fi citită online". Păi numai cine n-a scris vreodată o carte nu ştie câte nopţi nu se doarme, care este volumul muncii depuse şi cât de greu e din punct de vedere psihic.

Alergătura protagonistului şi când scriu alergătură mă refer şi la cea la modul propriu ( vezi episodul restaurant-autogară) seamănă puţin cu chinul păcătosului în purgatoriul iubirii. Nu mi.am dat seama exact dacă Raiul era Anemona şi Iadul Ramona,dar cred că fiecare era o împletire perfectă a celor două ,până într-un punct, acela în care se deschide un alt capitol în viaţa celor trei. Ele, se îndepărtează spre noi orizonturi cum avem să aflăm chiar de la autor şi pare că şi cum totul se derulează în slow motion pentru tânărul ce doar crede că e stabil emoţional şi hotărât. Peisajul e astfel ,văzut de către mine: Andrei rămâne blocat în timp, sigur că e bine,dar făcând o perioadă totul mecanic aidoma unui trup fără suflet, căci sufletul smuls şi rupt în două încă picură cristale de sânge şi are nevoie de o perioadă până va reînvia.

Cercul este unul vicios, Ramona este drogul suprem,Anemona antidotul, şi jocul de rol este iminent şi se produce şi reproduce să vorbim pe tema cărţii.
Toate astea ,e de la sine înţeles, că nu le veţi descoperi decât citind mult peste 159 de pagini,exact ceea ce am făcut eu .
Spuneam că m-am oprit; din citit şi am aruncat o privire curioasă pe pagină lui Andrei Ciobanu.
Omul,cum este şi normal îşi promovează cartea oferind cadouri de sărbătoarea asta comercială ce se vrea a fi un Valentin manelizat şi plin de mesaje de dragoste de genul "frumoas-o te doresc de nu m-ai pot" de-ţi vine să te arunci în spatele trenului că nu e vina ta că el este incult să te arunci în faţă trenului,dar e vina ta că suporţi şi încurajezi asta ,deci mai gândeşte-te o dată( reversul medaliei începe cu frumosu-le ca fie toată lumea împăcată), şi văd o duduie ce-i scrie nonşalant un comentariu în care subliniază faptul că această carte are un titlu retard şi este,dacă nu era logic, pentru retardaţi.
Păi duduiţă dragă, e citită în sute de mii de case, de sute de mii de oameni care ştiu să citească şi ascultată de alte milioane cărora le este citită. Se pare că citind-o am intrat în rândul retardaţilor, deci am nevoie de o audienţă la ex distinctul nostru primar pentru că toţi handicapaţii ( a se înţelege bine) ţării primesc ajutor!
O altă gagicuţă scria câteva cuvinte sublime ce impuneau respect (un citat din carte care sună într- un mare fel scris de o femeie) şi anume că prima oară când bărbatul se dezbracă în faţa femeii el suge burta şi că în PRIMA seară el o suge nu ea. După cum scriam anterior ea impunea respect şi respectul opunea rezistenţă.
Ştiţi? Era o vreme în care luam foc mai ceva ca o torţă îmbibată în benzină când un mândru purtător de oo (ouă fraţilor) se lega şi cu vreo silabă de tagma feminină. Făceam mai ceva ca o leoaică ce-şi apără puii. Asta până când am văzut viaţa de noapte a Sibiului şi comportamentul distinselor domnişoare în faţa unui pahar de ..ce-o fi el acolo chiar şi apă cu gheaţă,dacă vine gratuit şi,de obicei, la pachet cu distinsul domn care îl oferă şi am decretat : daţi-vă dracu de fete cuminţi !

Deci da," Suge-o, Ramona!" e o carte pentru retarzi,vulgari,tâmpi şi ce mai vreţi voi,şi îndemn să arunce cu o piatră de moară cel dintre dvs ,domnilor,care nu a căutat pe Facebook Anemona ori Ramona în ultimele luni sau cea dintre dvs doamnelor care nu strângeţi alocaţiile pentru a vă cumpără o anumită marcă de parfum care începe cu G,sau care nu aţi salivat imaginativ şi nu numai după Andrei Ciobanu în ultimele luni. Şi vă fac o destăinuire: dacă Anemona e tipa cu brăţara aia mişto la încheietură vă sinucideţi gagii şi "gagice" într-un mod de-o ciudată violenţă-lentă!
N-am dezvoltat vreodată vreun respect deosebit pentru puştanii cu probleme de ego personal căci n-am avut ocazia şi drept a spune nici că m-au interesat frustrările lor pubiene. Nu mi-au încolţit în minte idei,n-am citit ceva scris de vreun puştan,şi nu salut partea laudativă a lui Andrei în care repetă "oamenii plătesc să mă vadă" sau" am 25 de ani şi am scris o carte virală" sau " v-am spus că am bani"... totuşi ţara în care trăim permite foarte greu înspre deloc acest tip de comportament,dar salut povestea ce a dus bărbaţii la disperata concluzie că ei nu vor avea niciodată în viaţă asemenea femei.
Ce-ar fi dragii mei,să vă folosiţi creierul cel puţin pe jumătate cât a făcut Andrei în anii rezumaţi în poveste. Cu prelungirea ,de cele mai multe ori,inutilă a ...personalităţii dumnivoastre puternice niciodată nu veţi avea nici jumătate din ceea ce a avut băiatul ăsta (zis.a grasa;-)) ). Nu e vreun poleit cu aur şi staţi liniştiţi că nu are două (personalităţi) şi nici a hârtie de muşte nu arată ( să lipească specimene de orice tip). Repede sărim la concluzii de genul "arogantul îmi flutură MIE ( de parcă TU eşti moştenitorul de drept al aurului de la Roşia Montană) femeile pe care le.a avut el. Şi aici avem două categorii ( rog a se scrie înjurăturile în ordine alfabetică spre a putea fi notate propice) :
1 . a celor resemnaţi că nu se numesc Ciobanu ( app puteţi face cerere ptr schimbarea numelui de familie, mare succes ce veţi avea atunci) şi care sunt siguri că niciodată nu vor avea o Anemona lângă ei şi care,de cele mai multe ori au dreptate
şi
2. a celor ce vorba aia cu" jet cald"să parafrazez un clasic în viaţă pe ceea ce scrie Andrei spunând în sinea lor că femeile din poveste sunt şterse şi că ei,EI nu s-ar uita niciodată la asemenea banalităţi, că EI au mult peste ,au supermodele, valori, superbitati şi apoi se uită la cea care scuipă seminţe în cel mai senzual mod posibil şi zâmbeşte pofticios arătându-şi dantura şi amintindu-le că e impetuos necesar să facă de urgenţă o programare la dentist pentru a repara lipsa incisivului ce a vrut să fie super-erou şi a zbughit-o la primul pumn aplicat ,cu maximă tandreţe, în moaca supermodelei ( deci nu se întâmplă doar în Moldova).
MEA CULPA, sepuku pentru asta ,promit în scris că nu mai fac, cu litere de sânge :-))!
3. că uite cum era să uit şi să discriminez tagma, a celor care se consideră stăpâni ai femeilor,care au sau simt nevoie de bani,care cred că femeia e bună să te spele ,să te calce (în picioare), să te otrăvească,pardon hrănească şi tu să fii şeful ,Dumnezeul ei.
Cu toate astea, îndoielnice sunt prezenţele feminine din această carte, în urma lecturii căreia am devenit o enciclopedie ambulantă,un fel de kama sutra a prenumelor feminine.
Anemona pare a fi mai mult obsesie decât iubire. E înecarea egoului unui băiat simplu ajuns idolul unei anumite categorii de tipe,peste noapte, şi de ce să ne ascundem după deget, nici bărbaţii nu prea aleargă de lângă el, în Monalisa pe care fiecare dintre voi o căutaţi în femei ( dacă nu ne gândim la faptul că la un moment dat a fost luată în calcul varianta că Monalisa să fie însuşi Leonardo în travesti). Anemona este Monalisa lui Andrei şi nu vice versa. Până la urmă e o femeie ca oricare altă, fără stea în frunte, dar care a marcat într-un mod dulce abuziv copilăria şi adolescenţa unui băiat căruia îi funcţionează doar trei bujii şi care, gândindu-se obsesiv la ea ajunge s-o idolatrizeze ( e psihologie, ce pana mea). Pun pariu că dacă Anemona ar fi dispărut fără să trimită semnale la momente oportune sau mai puţin ( căci e atât de uşor să te joci cu mintea unui băiat cu ceva mai mulţi ani mai tânăr să nu zic oarecum imberb) Andrei ar fi ascuns întru-în colţ al sufletului povestea ce se prăfuia la un moment dat şi rămânea o simplă aducere-aminte. Ramona în schimb e cel de-al şaptelea cerc al Iadului lui Dante, acolo se ispăşesc cele mai teribile păcate şi acolo sufletul lui Andrei se zbate în cel mai mare ceaun fierbinte peste limitele suportabilităţii,iar ea, sirena demonică râde zgomotos săgetându-l cu privirea până în şirea spinării. E locul din care dacă nu alergi până la epuizare nu vei putea scapă niciodată, dar e şi locul în care privindu-ţi diavolul în adâncul ochilor împietreşti aidoma unui David perfect şi rămâi ţintuit întru eternă chinuinţă satisfăcătoare!

Până la urmă Andrei e nume predestinat protectoratului. A naibii dacă n-a "protejat" băiatul asta toate păsările cerului ,flora şi fauna în cartea asta. Citind-o îţi dai seama că nu e atât de diferită de aventurile unui alt Adonis al literaturii, un Casanova contemporan, cât se poate de neaoş şi în acroduri de mane...mandolină.

Citisem comentarii deunăzi pe pagina acestuia, bineînţeles de la genul ăla de oameni -bureţi ( nu ciuperci) care absorb la refuz şi apoi încep să picure, cum că,la sfârşitul cărţii au plâns în hohote.
Bun! Ce dracu e atât de tragic? Faptul că Monalisa părăseşte peisajul înşelată a doua oară, faptul că Adonis înşeală a doua oară sau faptul că greşeala se repetă cu acelaşi demon feminin?
A te juca cu sentimentele unei femei e ruletă rusească spunea un alt clasic în viaţă, de data asta teolog prostituat, care avea dreptate.
Finalul în coadă de peşte anunţă fie o continuare,care ar fi bine să vină relativ repede,dacă este planificată,căci omul la un anumit moment îşi pierde interesul şi cască,după care se ridică şi pleacă ;-)), fie un (Dumnezeu sau orice forţă superioară ce crezi că există împrăştiată prin Univers,să ne apere) un film,care,automat va fi un documentar filosofic ( adică un pornosag explicit)şi să ne gândim doar la carte care este coşmarul oricărei mame de fată ( app nu chiar "aşa ajunge fii-ta curvă") Andrei ,cum va fi percepută pelicula.

Che Dio ci aiuti, zic şi schimb gândul !

După o mie de gânduri şi ideea prin care orice nas prea lung poate fi tăiat ( fără adresă doar cu direcţie) zic că n-am văzut niciodată maimuţă obeză,dar totuşi consumul excesiv de banane creşte colesterolul, berea face burtă, vodka îneacă neuronul,tutunul da TBC (zis-a suma defectelor pământene din persoana-mi). Mai zic să terminăm cu ipocrizia şi cu falsa pioşenie, e o simplă carte cu tematică sexuală uşor perversă care a atins nemurirea în secunda în care a văzut lumina tiparului. Andrei e un copil ce va deveni un adult cu capul pe umeri în ziua în care îmi voi injecta eu acid hialuronic în buze ( adică prin 2315 Anno Domini), Anemona, Ramona şi restul cărţii de paleontologie or exista sau ba, în carte sunt Eve veşnic vii, tagma masculilor feroce ( hihi) este ilustrată perfect şi noi suntem o adunătură de frustraţi care aruncăm cu ouă poşate în cineva care a avut combinaţia de curaj şi tupeu să scrie (CORECT) peste 400 de pagini.

Aşa că Parce Domine quia peccavi şi la o nouă Ramona, cu un alt verb !!!!!!

Batman îl va găsi pe Robin, (căci Alfred cred că e traumatizat de la apariţia cărţii), e doar o chestiune de timp şi,zău,că dacă ar fi fost cu autograf cartea îl puneam în cerneală ,căci nu-mi plac numerele pare ( pentru tatuaje)!!!
Scoateţi 40 de lei din buzunare şi citiţi. Personal,de te-aş întâlni vreodată ţi-aş mulţumi pentru că ai făcut un milion de oameni să citească!

Dar cine sunt eu să dau sfaturi?
O seară bună dragii mei!!